Is this email not displaying correctly?
View it in your browser.
sfs_icon_facebook.png
sfs_icon_twitter.png

 Activitaţi 

a79c0747-121a-4638-928c-173519858a98.jpg
Dezbaterea „Unitate și diversitate în cultura europeană: Poezia”
Centrul Europe Direct Bistrița a fost și în acest an unul dintre susținătorii Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița”, alăturându-se, în calitate de partener, organizatorilor celui mai important festivel destinat promovării literaturii din județul Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură și Societatea de Concerte Bistrița.
Citeste mai mult.
14cb3ab1-d27a-4ef4-9884-9a29806ad87e.jpg
Ateliere de creație la Școala de vară pentru elevi
O nouă ediție a Școlii de vară pentru elevi, organizată de Centrul Europe Direct Bistrița și Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița, a debutat la 21 august 2018 cu deja tradiționalele ateliere de creație. Activitățile organizate la liceul de arte au adus impreuna elevi din cadrul Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadianii” din Chișinău și ai liceului gazdă pentru a-și dezvolta capacitatea de muncă în echipă și competențele creativ-artistice.
 Citeste mai mult.
14cb3ab1-d27a-4ef4-9884-9a29806ad87e.jpg
Inițiere în marketingul și vânzarea produselor artistice
Școala de vară pentru elevi a continuat în zilele de 21 și 22 august 2018 cu sesiuni de inițiere în marketingul și vânzarea produselor artistice, organizate la sediul Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, structura gazdă a Centrului Europe Direct Bistrița.
Citeste mai mult.
14cb3ab1-d27a-4ef4-9884-9a29806ad87e.jpg
Târgul Artelor, la a doua ediție
Punctul culminant al „Școlii de vară pentru elevi” a fost reprezentată de cea de a doua ediție a „Târgului Artelor”, organizat de către Centrul Europe Direct Bistrița, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița și Asociația părinților „Cornelius Art”, în centrul istoric al municipiului Bistrița, pe Pasajul Artelor.
Citeste mai mult.
7f1a4257-be98-4bd4-aa05-816f8e381552.jpg
Școala de Vară „Tinerii și democrația”
Centrele Europe Direct din Argeș, Bistrița, București și Maramureș, au organizat, în perioada 28-31 august 2018, la Băile Herculane, Școala de vară „Tinerii și democrația”. În cadrul activității au fost derulate sesiuni de discuții și dezbateri pe tema importanței participării civice a tinerilor și a alegerilor pentru Parlamentul European din 2019, iar participanții au avut posibilitatea de a-și dezvolta competențele de comunicare și de utilizare a tehnicilor moderne de „storytelling” și instrumentelor digitale.
Citeste mai mult.
4e2c3d6d-4f3e-4d0c-8f12-741521b7d649.png
Cooperarea interregională își dovedește roadele și în România

În cadrul Raportului Interreg 2018 privind efectele cooperării interregionale, publicat în luna august a anului in curs, sunt incluse 20 de proiecte selectate ca model de bună practică. Dintre acestea, 4 sunt din România - Clusterix, DIFASS, EPTA și MORE4NRG și reprezintă dovada beneficiilor pe care astfel de proiecte le-au adus europenilor și mediului de afaceri, în perioada 2007-2014. Privind rezultatele cooperării, comisarul european Corina Crețu afirma: ”Programul Interreg este în sine o poveste de succes pe plan european, cu beneficii clare în domenii precum transport, securitate, educație și sănătate, ori în sectorul energetic. Sunt mândră că și în România cooperarea interregională sprijinită cu fonduri europene are efecte pozitive pe termen lung în zonele și regiunile unde astfel de proiecte sunt implementate”.
Citeste mai mult.

Corpul european de solidaritate: O nouă cerere de propuneri de proiecte

O sumă totală de 44 milioane de euro a fost alocată din bugetul UE pentru depunerea de proiecte în cadrul Corpului european de solidaritate, care vor fi deschise tuturor tinerilor din Europa și din afara acesteia. Aceasta este prima dintr-o serie de cereri de propuneri care, până la sfârșitul anului 2020, va face posibilă participarea a cel puțin 100.000 de tineri la Corpul european de solidaritate.
Citeste mai mult.

România înregistrează performanțe în domeniul pieței interne și al aplicării legislației UE

Anul trecut, România era vizată în 58 de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, un număr cvasi-similar cu cel înregistrat în 2016 (57). Dintre acestea, 29 erau noi cazuri deschise în decursul anului menționat, iar 34 se refereau la transpunerea tardivă a normelor europene în legislația națională. Totodată, România este unul dintre statele care înregistrează dificultăți serioase în monitorizarea transpunerii la timp a legislației europene. Acestea sunt câteva dintre concluziile raportului privind punerea în aplicare a dreptului UE și ale Tabloului de bord privind piața unică, publicate de Comisia Europeană la 12 iulie.
Citeste mai mult.
 

Uniunea vamală: 50 de ani de la realizarea celui mai mare bloc comercial din lume

Uniunea vamală a Uniunii Europene, una dintre cele mai importante realizări ale UE, a împlinit, la 1 iulie 2018, 50 de ani. Pentru a marca cea de-a 50-a aniversare, Comisia Europeană a organizat evenimente în aeroporturi și școli din întreaga Uniune. Rezultat al acordurilor de referință de după război care au deschis calea spre integrarea europeană, Uniunea vamală a intrat în vigoare în anul 1968. Prin eliminarea tarifelor vamale pentru comerțul cu mărfuri în cadrul a ceea ce numim în prezent Uniunea Europeană, Uniunea vamală a marcat primul pas decisiv către crearea celui mai mare bloc comercial din lume, cele 28 de administrații vamale ale UE acționând ca și cum ar constitui o singură entitate.
Citeste mai mult.
 

Uniunea Europeană înregistrează progrese în lupta contra spălării banilor și finanțării terorismului

Cea de-a cincea Directivă privind combaterea spălării banilor a intrat în vigoare la 9 iulie, odată cu publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE. Propuse de Comisia Europeană în iulie 2016, noile norme aduc mai multă transparență în ce privește adevărații proprietari ai unei companii și totodată gestionează riscurile legate de finanțarea terorismului. Comisarul european Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: "Am realizat încă un pas important în direcția consolidării cadrului legislativ pentru combaterea finanțării terorismului și a infracțiunilor financiare.
Citeste mai mult.
 

Acord de parteneriat economic semnat între UE și Japonia

În cadrul summitului UE-Japonia de la Tokyo, din 17 iulie 2018, președinții Jean-Claude Juncker și Donald Tusk și prim-ministrul japonez Shinzo Abe au semnat astăzi Acordul de parteneriat economic (APE) UE-Japonia. Este vorba despre cel mai mare acord comercial negociat vreodată de UE, care va crea o zonă comercială deschisă pentru peste 600 de milioane de persoane. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat în acest sens: „Documentul pe care l-am semnat astăzi reprezintă mult mai mult decât un simplu acord comercial. Este vorba despre un instrument care va crea oportunități pentru întreprinderile noastre și pentru lucrătorii și cetățenii noștri și care va stimula economiile europeană și japoneză. Acest acord comercial reprezintă însă și o declarație, având în vedere conținutul său, dar și sfera de aplicare și momentul în care survine.
Citeste mai mult.
 

Subsidiaritate și proporționalitate: Recomandări ale Grupul operativ cu privire la o nouă modalitate de lucru

La 10 iulie 2018, Grupul operativ privind subsidiaritatea, proporționalitatea și scenariul „Mai puțin, dar mai eficient”, prezidat de prim-vicepreședintele Timmermans, a prezentat raportul său final Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Raportul răspunde la trei întrebări formulate de președinte în momentul creării Grupului operativ, în noiembrie 2017: cum se pot aplica mai bine principiile subsidiarității și proporționalității în cadrul instituțiilor UE?; cum se poate realiza o implicare mai bună a autorităților regionale și locale și a parlamentelor naționale în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor UE?; există domenii de politică în care competențele ar putea reveni, în timp, statelor membre?
Citeste mai mult.


Copyright © 2018 CCI BN, All rights reserved.
Centrul Europe Direct Bistrita
Adresa de email:
europedirect@cciabn.ro